Tipărire

Studenţii care din motive speciale (medicale, deplasări în interesul serviciului în context COVID) doresc să susţină examenul cu o altă grupă (conform programării afişate) trebuie să depună, pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., o cerere în care vor specifica datele de identificare şi grupa cu care doresc să susţină examenul, precum şi motivul care implică această solicitare. Cererile vor fi scrise şi semnate de solicitanţi.

 

Este obligatoriu ca studenţii să susţină examenele din propriul cont. Orice student "nu trebuie să permită altor persoane să folosească numele de utilizator şi parola de acces în platforma e-learning Blackboard, deoarece în acest mod poate fi influenţată situaţia şcolară şi pot fi generate consecinţe disciplinare sau penale" (Extras din Procedura USH nr. 267 din 9.04.2020, prelungită de Procedura USH nr. 299 din 8.05.2020).

 

In sesiunea de examene din iunie 2020, examenele se desfăşoară online, prin intermediul platformei Blackboard, prin sesiuni de examinare centralizate. Unele examene sunt pe bază de grile, altele pe bază de teme de creaţie. Testele grilă au durată limitată şi se vor susţine în perioadele programate.

Inaintea accesării grilei propriu-zise (formularului de încărcare a temei de creație), trebuie completate obligatoriu chestionarul și declarația de onestitate (cu apăsarea butonului submit pentru acestea). Apoi se poate accesa examenul la disciplina programată.

Durata unui test grilă este de 60 de minute în sesiunea de examene pentru semestrul al II-lea (pentru un număr de întrebări care depinde de natura disciplinei supusă evaluării), la toţi anii. Numai o variantă de răspuns este corectă.

În sesiunile de restanţe, respectiv credite şi diferenţe, durata testului grilă este mai mare, cu un număr de întrebări suplimentare pentru a suplini activităţile pe parcurs nedesfăşurate. Numai o variantă de răspuns este corectă.

Atenţie!

Timpul de lucru în sesiunea de restanţe: 90 minute. Cadrul didactic va folosi evaluările pe parcurs în favoarea studentului, dacă acestea există (adică prin compensare; 1/3 din nota finală va fi alocată evaluărilor pe parcurs). Pentru rezolubilitate matematică, numărul maxim de întrebări poate fi de 45. La temele de creaţie, se pot prevedea cerinţe specifice evaluărilor pe parcurs, cu delimitare clară. Studenţii care au parcurs evaluările pe parcurs vor beneficia de punctajul obţinut în timpul semestrului, în cuantum de 1/3.

Timpul de lucru în sesiunea de credite şi diferenţe: 120 minute. În această sesiune nu se iau în considerare evaluările pe parcurs. Pentru rezolubilitate matematică, numărul maxim de întrebări grilă poate fi de 60. Temele de creaţie vor fi suficient de complexe pentru a suplini timpul dedicat evaluărilor pe parcurs.

În cazul măririlor de notă se aplică metoda utilizată pentru credite şi diferenţe.

Temele de creaţie sunt lucrări care au la bază referate, proiecte, lucrări care impun documentare şi experiment. Formularul pentru încărcarea  temei de creaţie este activ în ziua programată până la ora 20.00, inclusiv. Durata temei de creaţie va fi specificată de cadrul didactic titular de disciplină.   

Pentru susţinerea examenelor în format online studenţii vor fi înrolaţi pe baza statusului financiar din UMS. Ceea ce înseamnă că nu se poate susţine un examen în condiţii de restanţe financiare, studentul nefiind înrolat. Dacă aţi achitat obligaţiile financiare şi nu vedeţi în UMS operată acţiunea, luaţi legătura imediat cu secretariatul pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

1. Anunţ pentru studenţii anului 3

2. Cerere de susţinere a restanţelor/diferenţelor

3. Ghid susţinere examene folosind platforma Blackboard

Important: Studentii de anul III care au de sustinut examen la Arhitectura Sistemelor de Calcul, vor sustine Test grila in intervalul 8-20. Nu este lucrare/tema de creatie!

Programarea examenelor (toţi anii), restanţelor, creditelor şi diferenţelor (anul terminal)

======================================================================

Anul I (2 - 21.06.2020)

Anul II (2 - 21.06.2020)

Anul III (2-13.06.2020)

Sesiune de credite şi diferenţe (Anul III, 2-13.06.2020)

Sesiune de restanţe (Anul III, 15-20.06.2020)

Sesiune de credite şi diferenţe (Anul III, 22-27.06.2020)