Extras din Comunicatul emis de Biroul de Presă al Guvernului României și preluat de Ministerul Educației Naționale

Data publicării pe edu.ro

31 Ian 2017

Studenții pot circula gratuit cu trenuri, clasa a II-a, îndepând de mâine, 1 februarie, potrivit unui act normativ adoptat de Executiv în ședința de marți, 31 ianuarie 2017. Este vorba despre hotărârea pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi și studenți.

Astfel, studenţii români și străini înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă – licență, master, doctorat - în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rutele călătoriilor.

Eliberarea legitimaţiilor de călătorie gratuite, cât şi a abonamentelor lunare gratuite se face astfel:

  • până la începerea anului universitar 2017/2018, în baza legitimaţiei de student (legitimatie pe care o au deja studentii pana in 26 de ani) pentru reducere la transport, cât şi a unui act de identitate respectiv carte de identitate sau paşaport;
  • după începerea anului universitar 2017/2018, în baza legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport, cât şi a unui act de identitate respectiv carte de identitate sau paşaport;
  • până la începerea anului universitar 2017/2018, pentru studenţii care nu au beneficiat de legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport, pe baza unei adeverinţe eliberate de instituţia de învăţământ superior la care sunt înmatriculaţi. (studenţii care au peste 26 de ani)

Dacă în tren sunt depistaţi călători care sunt în posesia unor legitimaţii de student pentru reducere/gratuitate la transport care nu le aparţin, acestea vor fi reţinute de către organele de control şi vor fi înapoiate instituţiilor de învăţământ superior de apartenenţă, iar călătorii vor fi consideraţi ca fiind fără legitimaţie de călătorie şi vor fi trataţi conform reglementărilor proprii ale operatorului de transport şi a legislaţiei în vigoare.